UPDATE. A șaptea zi de proteste anti-restricții în București: Sute de oameni s-au adunat la Universitate și Piața Victoriei / Jandarmeria: Nu au fost înregistrate incidente (FOTO&VIDEO)

Publicat: 03/04/2021, 21:04
Actualizat: 03/04/2021, 21:45

Noi proteste în București față de restricțiile impuse de autorități. Jandarmeria transmite că sunt anunțate mai multe adunări publice, la care există posibilitatea să participe un public numeros, în Piața Universității, Piața Victoriei, Piața Revoluției și alveola Parcului Izvor. 

UPDATE:

Jandarmeria anunțat că nu au fost înregistrate incidente la protestul care se desfăşoară în Capitală.

„Organizatorul a depăşit numărul maxim de o sută de persoane permis de legislaţia în vigoare, pentru care vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale. Avem organizatori, sunt proteste declarate şi asta ne uşurează nouă misiunea, pentru că avem cu cine să relaţionăm şi avem cum să avem o legătură permanentă cu participanţii la adunarea publică printr-un reprezentant al acestora”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Alexandru Iacob, potrivit News.ro.

„Până în acest moment (ora 20:00) nu am avut incidente şi vrem să mulţumim tuturor celor care au înţeles să respecte legea”, a adăugat Alexandru Iacob.

Ciprian Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei, a declarat că poliţiştii rutieri au asigurat fluenţa traficului și nu a fost necesară aplicarea unor restricţii de circulaţie.

„Noi momentan recurgem la dialog, colegii de la Jandarmerie fac acest lucru, încercăm evitarea declanşării oricărui eveniment nefericit, până acum nu au fost înregistrate evenimente negative şi sperăm că nu vor apărea incidente până la finalul acestui protest”, a declarat Romanescu.

Știre inițială:

„Astăzi, 03 aprilie a.c., în Municipiul București, sunt anunțate mai multe adunări publice, la care există posibilitatea să participe un public numeros, în Piața Universității, Piața Victoriei, Piața Revoluției și alveola Parcului Izvor.

Conform cadrului legal în vigoare, Jandarmeria are obligația de a asigura măsurile de ordine publică atunci când au loc manifestații la care participă un număr mare de persoane, pentru a asigura protecția participanților și a celorlalți cetățeni și pentru a preveni și combate fapte antisociale de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.

Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile H.G. nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu 14 martie 2021, organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă, cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice (republicată).

Pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, reamintim faptul că, la nivelul Capitalei, există anumite restricții de deplasare.

Pentru sănătatea lor și a celor din jur, jandarmii bucureșteni recomandă participanților:

– să poarte mască de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura;
– să respecte măsurile de igienizare a mâinilor;
– să mențină distanța fizică de minimum un metru.

În egală măsură, recomandăm persoanelor care vor participa la aceste adunări publice să manifeste înțelegere față de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură, să se delimiteze de grupurile care au un comportament ostil și să anunțe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care au o conduită antisocială.

Jandarmeria București asigură, fără discriminare, protecția tuturor persoanelor care aleg să-și exprime opiniile în mod pașnic. Astfel, facem apel atât la cei prezenți, cât și la ceilalți cetățeni să fie responsabili și îi asigurăm că sănătatea și siguranța lor sunt prioritatea noastră.”

Sute de persoane s-au adunat și astăzi la Universitate. Flutură steaguri tricolore, au pancarte cu mesaje anti-COVID. „Jos masca”, „Jos Iohannis”, „Libertate” strigă protestatarii. Organizatorii protestului de azi sunt: Calea neamului, Alianța Părinților, Bucovina Profunda, Starea de libertate. În stradă sunt persoane de vârsta a doua și a treia, dar și mulți tineri care se declară împotriva restricțiilor impuse de autorități pentru a limita răspândirea virusului Sars-COV2.

Protestatarii cer ca premierul Florin Cîțu și șeful DSU, Raed Arafat, să-și prezinte demisiile.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
DECLARAȚII EXCLUSIVE | Legătura neștiută dintre Bianca Drăgușanu și Florin Piersic 😲
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în...
Macron, din ce în ce mai înverșunat. Noi declarații alarmante
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Papa Francisc a criticat armele și contraceptivele